luni, 31 ianuarie 2011

De ce nu ne mai amintim cum este să fim oameni?

Astăzi.
Ieşirea de la staţia de metrou Crângaşi.
Sub privirile mele.

Eram la o sută de metri de un bătrân care căra cu greu două sacoşe, una într-o mână, una în cealaltă. Omului i s-a făcut rău, fiindcă a fost evident că a ameţit şi a făcut tot posibilul să rămână în picioare. Însă după câţiva paşi şovăitori a căzut pe spate şi s-a lovit puternic cu capul de asfat. A avut noroc, săracul, că nu a rămas acolo...
Totul s-a petrecut sub privirile mele, au fost câteva secunde în care dacă cineva ar fi sărit să-l sprijine, nu s-ar mai fi întâmplat nimic.
Culmea răutăţii umane este că în jurul lui erau cel puţin zece oameni, trotuarul era efectiv foarte populat la ora aceea (în jur de ora 11-11.30), însă niciunul nu a schiţat nici cel mai mic gest să-l sprijine.
Am strigat să-l prindă cineva, fiindcă timp de câteva secunde (4-5) omul a încercat să-şi recapete echilibrul, nu a căzut direct, se vedea că e foarte dezorientat şi că stă să cadă, era aplecat foarte mult într-o parte, dar nu a căzut imediat. Eu încă eram destul de departe de el şi chiar dacă am alergat nu am reuşit să ajung la timp.
După ce a căzut şi am ajuns lângă el cineva, o voce de om deasemenea nu foarte tânăr a spus că nu văd că e beat mort? Bănuiesc că mă auzise când am strigat să-l prindă cineva.

Dar bătrânelul nu era beat, când l-am ajutat să se ridice mi-a spus că are probleme cu inima şi că ameţeşte foarte rău, că nu a mai băut alcool de ani de zile, că să-l cred că nu e beat.
În mod sigur nu era, aş fi simţit imediat... bietul om! Mi-a spus că a fost profesor la liceul Iulia Haşdeu, că nu este un beţiv ordinar. Era şi el necăjit şi umilit...

M-a impresionat felul în care se scuza că a ameţit şi că a căzut.
Îmi părea atât de rău că nu am putut să fiu puţin mai devreme lângă el, să fi putut să-l prind. Se lovise rău la cap, dar nu şi-l spărsese. L-am întrebat dacă mai este ameţit, dacă îi vine să vomite, i-am atras atenţia că dacă are cel mai mic simptom de comoţie (durere de cap, stări de greaţă, ameţeli) să cheme de urgenţă salvarea şi să le spună că a căzut şi că s-a lovit la cap.
Am stat cu el pe bancă vreo zece minute, mi-era aşa teamă să nu i se facă rău. Mi-a spus numărul de telefon al fiicei sale care a venit foarte repede şi l-a luat acasă. Şi în timpul ăsta, toţi oamenii ăia care văzuseră ce s-a întâmplat stăteau nepăsători cu spatele la noi aşteptând autobuzul sau căscau ochii la noi ca la nişte ciudaţi. S-o fi gândit vreunul că de fapt ciudaţii sunt ei? I-o fi părut vreunuia rău că nu a dat o mână de ajutor?!
Nimeni nu a făcut nimic, nici măcar când m-am chinuit să-l ridic de jos, mai ales că nu mi-a fost deloc uşor. Niciunul din bărbaţii care erau prezenţi nu a sărit să dea o mână de ajutor. De femei nici nu mai zic!

Cât de haini suntem! Ne numim oameni, însă nici cel mai feroce animal nu este atât de rău precum sunt unii dintre noi. Adică marea majoritate! Să priveşti nepăsător cum un om cade lângă tine şi să nu ai nici cel mai mic reflex de a-i întinde o mână de ajutor, să-l ajuţi măcar la ridicat!! Doamne, în ce hal am ajuns! 

Suntem nişte animale fără suflet! Mi-e scârbă de atâta răutate şi indiferenţă!

Iar când suntem loviţi de boli sau alte nenorociri ştim să cerşim atenţie... şi mai ales ajutor, chiar dacă noi nu am ridicat un capăt de aţă pentru alţii, când puteam...

Căutaţi adânc în sufletele voastre şi scoateţi la lumină omenia care mai trăieşte sărăca, sperând să fie folosită vreodată...

2 comentarii:

Anonim spunea...

Buna ziua, am simtit si eu pe pielea mea ce inseamana sa nu fii ajutat daca ti se face rau pe strada. Cand eram gravida cu primul baietel, nu era sarcina atat de avansata incat sa se cunoasca burta, mi-a venit rau intr-o dimineata cand ma duceam la servici. In timp ce ma ajuta o femeie sa ma ridic, s-a auzit o voce parca indepartata care i-a spus "lasati-o doamna, nu vedeti ca eset drogata la prima ora".
Norocul meu ca acea femeie nu a luat in seama ce i s-a spus si m-a ajutat sa ma ridic si sa ma asez pe o banca, ba mai mult mi-a cumparat o sticla cu apa.

irina spunea...

pot prelua si acest articol pentru www.sfatulzilei.info cu mentionarea autorului si blogului? :)