sâmbătă, 4 decembrie 2010

Pământuri cu viaţă - Zona lacului Garda (nordul Italiei)

Bucuria de a revizita Italia a fost imensă, cu atât mai mult cu cât de această dată am avut ocazia să stăm mai multe zile, timp în care am colindat o zonă destul de întinsă a părţii de nord a acestei ţări atât de bogată în peisaje care îţi taie respiraţia.
Lacul Garda este înconjurat de munţi pe toate laturile sale şi este aproape incredibil ce peisaje există în această zonă. De fapt, nu cred cî mî ânşel când spun că dacă nu ajungi să vezi aceste pământuri cu proprii ochi nu-ţi poţi nici măcar imagina cu adevărat frumuseţea lor.
Am fost în mijlocul munţilor Dolomiţi, în zona lacului Garda, Trento, localitatea Arco, o zonă din nordul Italiei populată de mii de ani, tărâmuri unde ai de vizitat câte ceva aproape la fiecare kilometru.
Deşi la prima vedere diferenţele din societate şi cele care ţin de socialism şi democraţie nu există, dacă ajungi să te uiţi mai atent la tot ceea ce te înconjoară aici constaţi că sunt discrepanţe mari faţă de ceea ce exista acasă. Chiar dacă sunt o patrioată convinsă îmi pare rău că nu este şi la noi atâta bun-simţ ca aici (mă refer la acele norme elementare de bună-creştere, de respect, de solidaritate); că nu ştim să ne comportăm cu copiii (lăsând mamele de copii mici să aştepte ore în şir la cozi, sau în ploaie la trecerea de pietoni) pe când în Italia sunt priviţi cel puţin ca nişte semi-zei; că nimănui nici măcar nu-i trece prin minte să arunce aiurea o hârtie (dar e drept că şi coşurile de gunoi sunt din 15 în 15 metri); că intri într-un magazin şi vânzătoarea îţi zâmbeşte până când ieşi, chiar dacă nu cumperi nimic… şi lista poate continua.

Dar nu despre asta vreau să scriu, cel puţin nu data aceasta.

Voi scrie despre ce recomand celor care aleg această destinaţie, eventuale mici secrete, care vă vor prinde bine în călătoria în această zonă.

Călătoria noastră a durat 15 zile, dus-întors.
Drumul a fost ales să conţină cât mai multă autostradă: Bucureşti – Piteşti – Craiova – Turnu Severin – Caransebeş – Timişoara – Cenad – Szeged – Budapesta pe M0 – M7- Maribor – Ljublianja – A4 (Italia) – Verona Nord – Rovereto Sud – Arco.  

Cum am ajuns în Arco  ne-am cazat la Arcobella Residence, o vilă cu 4 nivele, superbă, cu apartamente individuale de câte una, două sau trei camere dotate cu absolut tot ce-i este necesar unui om într-un sejur prelungit (sau nu). Preţul apartamentului ar fi fost în mod normal de 120 euro pe noapte, un preţ foarte bun dacă ţin cont de faptul că în el pot dormi liniştiţi 6 adulţi, la un calcul simplu reieşind că ar veni 40 de euro de cuplu. Noi am plătit însă 75 euro pe noapte, fiindcă am beneficiat de un discount.

În prima zi de vizită am plecat în direcţia Limone, Manerba del Garda, Desenzano, Carpenedolo, Brescia şi Salo. O zonă minunată, de-a lungul lacului Garda. Am traversat aproximativ 20 de tunele, de diferite lungimi, săpate în stânca muntelui, fiecare cu numele lui, extrem de bine întreţinute. Cel mai scurt măsura 18 metri, cel mai lung 3186 m, cu numeroase bifurcaţii care duceau spre alte orăşele din zona lacului.
Am oprit la un moment dat înainte de intrarea într-un tunel şi am avut bucuria să văd un peisaj care mi-a tăiat respiraţia – mă aflam la aproape 100 metri deasupra lacului, de pe terasa special construită putând să admir întregul lac care se vedea de la această înălţime!
Am vizitat lângă Desenzano înspre Castiglione delle Stiviere un hipermall pe nume Leone, de unde am făcut cumpărături şi pe care îl recomand celor împătimiţi de shopping.
Am continuat apoi spre Carpenedolo, un oraşel sau mai bine spus un sătuc (pentru italieni, căci dacă este să-l compar cu unul din oraşele din România mai avem de aşteptat până să ajungă ca acesta) de lângă Brescia. Lângă Carpenedolo este Le Fontanelle, un loc amenajat pentru pelerinaje unde se spune că fecioara Maria i-a apărut unei femei în trei rânduri, începând cu anul 1947. Am ajuns la Le Fontanelle târziu, în jurul orei 22, era un frig cumplit şi un vânt care-ţi tăia respiraţia. M-a impresionat însă liniştea şi pacea pe care am găsit-o acolo. În acel loc s-a construit un altar care adăposteşte crucea pe care este răstignit Iisus. De jur împrejur sunt flori şi lumânări. Puţin mai sus, după ce am urcat câteva trepte se află locul care adăposteşte izvorul făcător de minuni şi statuia fecioarei Maria, amândouă încuiate cu cheia, la ora vizitei noastre… În timpul zilei am înţeles că sunt cozi imense, autocare întregi de creştini care vin şi se roagă în acest loc.

A doua zi am ales să mergem pe autostradă, îndreptându-ne spre Rovereto şi apoi spre Verona. Drumul a durat vreo oră, din Arco şi până în Verona.
Odată ajunşi în Verona am vizitat din exterior Arena, asemănătoare cu Coloseumul din Roma dar de dimensiuni mai mici iar apoi ne-am îndreptat spre castelul capuleţilor – de fapt o vilă deloc impresionantă, unde se află şi balconul unde a vrăjit-o Romeo pe Julieta. Desigur, acum locul este amenajat în scop pur comercial, cu două magazine de suveniruri în curtea vilei. Statuia din bronz a Julietei, are sânul drept tocit din cauza mâinilor bărbaţilor care nu se pot fotografia decât în această poziţie. Pereţii gangului care face legătura dintre “castel” şi stradă sunt plini de numele îndrăgostiţilor care au trecut pe acolo. Se spune că cine îşi scrie numele pe acei peretţ nu se mai desparte niciodată. Puteam să ratez această ocazie?! Desigur că nu! Îmi doresc să fiu alături toată viaţă de omul pe care l-am ales, aşa că astăzi, alături de milioanele de nume care sunt scrise acolo apar şi ale mele şi ale domnului soţ

A treia zi am avut puţin ghinion, fiindcă nu ne-am făcut cum trebuie temele de acasă şi am ajuns în punctele pe care doream să le vizităm prea târziu. Adică la Parc Natura Viva şi la telecabina din Malcesine. La amandouă am ajuns cu 10 minute mai târziu decat ultima ora de acces, adica ora 15 la Zoo Safari şi ora 16 telecabina.

A patra zi am plecat de dimineaţă ca să putem vizita liniştiţi Parcul Natura Viva, deschis de la 10 dimineaţa până la ora 17, cu ora de intrare în Safari până la 15 şi la Zoo până la 16. Cele două parcuri sunt deosebite din cauza faptului ca în Safari se merge, desigur, DOAR cu maşina din care nu ai voie să cobori, iar în Zoo poţi vedea totul plimbându-te pe jos.
Intrarea a costat 15 euro pentru copiii între 3 şi 12 ani şi 18 euro pentru toti ceilalti. Pretul include accesul în ambele parcuri, nu există preţ separat.

În a cincea zi am fost în Malcesine, un orăşel situat pe malul nord-estic al lacului Garda, la poalele Muntelui Baldo care are 2218 m altitudine. Aici se află o telecabină rotundă care urcă până la 1778 m, călătoria dus-întors costând 15 euro şi durând aproximativ 20 de minute. Accesul turiştilor se face până la ora 16, aşa că mare atenţie când ajungeţi. Panorama din telecabina rotundă este ceva de vis, se vede întregul lac Garda şi munţii dimprejur. Dacă aveţi timp liber merită cu prisosinţă un drum. Aerul de sus este extrem de curat, aproape că este dureros să-l respiri.

În a şasea zi a plouat încontinuu. Dar am încercat să ne bucurăm totuşi de faptul că suntem într-o ţară aşa de frumoasă, fapt pentru care am hotărât să urcăm la cascadă Varone.

Şi bine am făcut, fiindcă ceea ce am văzut va putea doar peste mult timp, cred, să-şi găsească comparaţie ca frumuseţe. Cascada a săpat în munte un adevărat labirint vertical, care formează, la un moment dat, o spirală imensă din stâncă care îţi taie efectiv respiraţia în momentul când te uiţi în sus şi printre picăturile mari de apă care îţi cad pe faţă vezi minunile pe care le-a făcut  natura pură. Totul este amenajat pentru turişti încă de acum 150 de ani când au fost construite scările care urcă până în vârful cascadei, dar şi grădina botanică cu mii de plante.
Cascada are în porţiunea inferioară câteva poduleţe de pe care se pot vedea, în apa cristalină, păstravi mari şi de 30-35 de cm.
Intrarea la cascadă costă 5 euro de persoană, copiii până în 12 ani au accesul gratuit.

În cea de-a şaptea zi am urcat pe jos, până la poarta castelului din Arco, construit în urmă cu mai bine de cinci secole.

În ziua a opta am fost în Sirmione, unde am stat până spre noapte şi unde am făcut plimbări pe malul lacului, pe lângă cetatea veche ale căror ziduri nu sunt erodate deloc de apa care le scaldă poalele. Sirmione este un orăşel cu mult farmec, cetatea veche şi străduţele strâmte îi dau un aer romantic. Parcul amplasat lânga marginea lacului este frumos aranjat şi decorat, şi desigur, foarte curat. Târziu, în noapte, am stat pe o băncuţă de la marginea lacului, am ascultat valurile lacului care sunt foarte asemănătoare ca zgomot cu cele produse de mare şi am privit alături de omul iubit luna care se oglindea în lac, creând o privelişte superbă. Cu siguranţă acea zi îmi va rămâne mult timp întipărită în minte.

În cea de-a zecea zi am hotărât să mergem în Veneţia.
Veneţia a fost oraşul care m-a impresionat cel mai mult din toate oraşele pe care le-am văzut în această excursie prelungită. Am lăsat maşina în parcarea de la Fusina şi de acolo am plecat cu un vaporaş până în Veneţia. Am traversat laguna şi am admirat peisajele, păsările care zburau pe lângă noi, trunchiurile de copaci, prinse câte trei pentru a face mai vizibil canalul navigabil şi erodate (unele dintre ele total) de apă . 

Parcarea a costat 8 euro pentru 12 ore şi ar fi costat 15 euro dacă alegeam să lăsăm maşina pentru 24 de ore acolo. Transportul cu vaporaşul a costat 10 euro de persoană, dus-întors. Pentru Blondină nu am plătit nimic.
Am admirat vitrinele marilor case de modă – Valentino, Liu Jo, Louis Vuitton, Dior, Burberry, cu preţuri care îţi taie respiraţia – botine Louis Vuitton-1800 euro, rochiţă Dior-1400 euro, haină de blană Valentino – 25000 euro. Am lăsat cumpărăturile de la marile case de modă pe seama asiaticilor care ieşeau încărcaţi cu plase ce purtau logourile renumitelor magazine şi am pornit să mai străbatem străzile care au un aer aparte, promiţându-mi că voi reveni în Veneţia pentru mai mule zile, cu altă ocazie, ca să o pot cunoaşte mai bine.

Ziua a 11-a a fost dedicată bisericii sanctuar Madonna della Corona, o construcţie absolut monumentală, realizată în munte, direct în stâncă. Această biserică a fost construită în secolul al XVII-lea, pe locul unde în 1530 a fost ridicat un mic aşezământ care adăpostea statuia fecioarei Maria despre care se spune că a fost găsită în stâncă. Din 1975 biserica a primit o importanţă aparte şi de-atunci a suferit numeroase modificări, procesul de restructurare durând până în 1998.
Este impresionantă la această biserică unirea care se face între stânca muntelui şi pereţii bisericii. Astfel, în interior, în partea stângă cum intri, peretele este direct muntele, amestecul acesta fiind absolut impresionant. La baza acestui perete săpat în stâncă se află un canal prin care apa care se scurge în mod natural de pe munte este drenată în exterior. Interiorul este impresionant, altarul este de asemenea în stâncă, nefiind finisat în vreun fel, pe el fiind ancorate statui cu îngeri, de asemenea, impresionante. Şi cupola sau geamurile vitrate întregesc atmosfera impresionantă. Biserica se află la peste 1300 de metri, de pe autostradă se vede ca un mic punct extrem de îndepărtat la care se ajunge înconjurând muntele şi coborând apoi, fie câteva sute de trepte (aproximativ 800-1000), mai direct, sau pe drumul asfaltat pe care nu am avut norocul să avem acces cu maşina.

În celelalte două zile care ne-au rămas am făcut ultimele cumpărături necesare şi ne-am odihnit puţin pentru drumul de întoarcere.
Am ajuns extenuaţi dar extrem de fericiţi, mai mult decât mulţumiţi sufleteşte şi încărcaţi cu energie pozitivă cât pentru un an întreg.

Dacă paşii şi viaţa vă vor purta pe acele meleaguri, sper să găsiţi aceeaşi pace interioară şi bucurie pe care le-am simţit eu când am vizitat aceste locuri minunate.

Niciun comentariu: