miercuri, 8 decembrie 2010

Inteligenţii acestei ţări au hotărât - modifică modificarea (partea a doua)

Primul ministru al acestei ţări dragi a anunţat, miercuri seară, că Executivul a adoptat ordonanţa prin care beneficiarele şi beneficiarii concediului maternal/paternal vor avea la alegere, începând cu ianuarie 2011, două posibilităţi. Amandouă proaste, desigur. Dar fiindcă, cu sau fără voia noastră ne vom supune acestei hotărâri, trebuie să le menţionez: fie un an de indemnizaţie cu plafon maxim de 3.400 lei, fie doi ani cu plafon maxim de 1.200 lei. Adică, în ambele situaţii PĂRINŢII au de pierdut. În ambele situaţii, plafonul minim rămâne de 600 lei iar părinţii trebuie să aleagă de la început pe ce variantă merg.
Din ştirea preluată de 
aici din estimarile Guvernului, 35-40% dintre mame vor opta pentru pachetul A, iar restul pentru pachetul B. El a mai precizat că ordonanţa va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011 şi va produce efecte doar în cazul copiilor născuţi începând cu data de 1 ianuarie.
Aşa ca din nou nu şi-au pus problema femeilor care sunt ACUM însărcinate. Nu s-au gândit o clipă la felul în care sunt lovite familiile în care vor veni copii după data de 1 ianuarie 2011.
Toate aceste încercări de a adopta o lege "favorabilă" pentru pătura socială căreia i se adresează nu sunt decât nişte scene dintr-un teatru ieftin, fiindcă oricum Guvernul face aşa cum doreşte, cum crede că este mai bine - vedeţi cazul pensionarilor!
Aşa că ce să mai spunem? "Bucuroşi le-om duce toate"... chiar de e război!
Ştirea mai menţionează şi alte prevederi ale Ordonanţei: persoanele care optează pentru varianta A vor primi un stimulent lunar de 500 de lei până la împlinirea vârstei de doi ani, dar aceasta doar în situaţia în care se întorc până într-un an la muncă. Dacă au optat pentru această variantă şi se întorc mai târziu de un an la muncă nu vor mai primi stimulentul.
De asemenea, persoanele care optează pentru varianta B nu vor primi stimulent de 500 de lei în cazul în care vor dori să se întoarcă la muncă mai devreme.
În momentul de faţă există 87.473 persoane care primesc indemnizaţia minimă de 600 de lei şi 3.438 de persoane care primesc indemnizaţia maximă de 3.438 lei, din totalul de 198.000 persoane care beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea copilului. De asemenea, numărul de beneficiari între 600 şi 1200 lei este de 44.258, iar numarul de beneficiari între 1.200 şi 2000 lei este de 17.542.
Ca să pună părinţii într-o situaţie şi mai stresantă prima variantă pare mai bună din punct de vedere material, fiindcă:
- dacă este ales primul pachet părinţii pot alege o variantă prin care beneficiază de o indemnizaţie între 600 de lei şi 3.400 plafon maxim pentru o perioadă de 12 luni. În această perioadă, în orice lună doresc să se angajeze, pot să facă acest lucru. Se angajează şi vor primi acest stimulent lunar de reîntoarcere la locul de muncă până la terminarea perioadei de 24 de luni. Deci, indiferent când, între lunile 1 şi 12 se întorc la locul de muncă beneficiază pe întreaga perioadă de âană la doi ani de acest stimulent de întoarcere la locul de muncă.
- dacă este ales al doilea pachet, vor beneficia o perioadă mai lungă de acordare a indemnizaţiei, însă nu vor primi stimulentul de întoarcere la locul de muncă, pentru că în momentul când au optat, au ales să stea o perioadă de doi ani lângă copil şi în acest caz nu mai există stimulentul de întoarcere pe piaţa muncii.
Ministru Muncii, Botiş, a mai spus că "efortul" bugetar în urma aplicării prevederilor acestei ordonanţe de urgenţă va fi de 1,9 miliarde de lei in 2011, ceea ce aduce o economie de 100 milioane de lei la buget. Adică cam cât costă exscursiile pe care le fac minunaţii noştri conducători. Că la alea nu se poate renunţa! După atâta muncă şi efort intelectual la Guvern, trebuie să se şi relaxeze, nu?
Se vor relaxa şi părinţii, săracii, că nu au ce face.
Dar să nu se mire inteligenţii şi mândria ţării ăsteia că sunt huliţi şi li se doreşte tot ce e mai rău. Acelaşi rău la care îi supun şi ei pe cei pe care ar trebui să-i protejeze, de fapt.

Niciun comentariu: